Colecție de Rețete „Cakes & Ale”

Vrăjitori și vrăjitoare, azi e zi de sărbătoare (du-mă direct la rețete).

Trecem printr-o perioadă din an cu adevărat fermecată. A purtat diferite nume: creștinii i-au zis Paște, păgânii i-au spus Ostara, evreii îl știu drept Pesah, astrologii l-au definit drept Echinocțiul de Primăvară. De la păduri africane până la metropole babiloniene, a fost aici dintotdeauna.

Încă din timpuri străvechi, oamenii au privit cu mare inspirație și speranță această perioadă a anului; perioada ce după o iarnă lungă și, deseori, grea, întreaga natură se trezește din hibernare – mai puternică, mai matură. Unii i-au atribuit ființe supranaturale, alții s-au întrecut în metafore și simbolistică, unii au înălțat zmeie cu lumânări, alții au luat-o ca atare sau a neglijat-o total.

Cu soarele perfect paralel Pământului, acesta este perioada în care fermierii încep să-și aleagă cu grijă semințele ce vor fi îngrijite de-a lungul anului urmând să crească o recoltă bogată și sănătoasă, când animalele își dezmorțesc corpurile și încep să își reia cursul normal al vieții, când natura înverzește, lumina este din ce în ce mai puternică iar oamenii din ce în ce mai calzi.

Un moment al fertilității, al renașterii într-o nouă ființă și al reîntoarcerii speranței.

Cakes & Ale

În acest context, este acel ritual pe care oamenii, de mii de ani, îl dedică, într-o formă sau alta, forței creatoare, prezentând așteptările și dorințele, lor, dar și ca o mulțumire pentru ce le-a fost oferit, puterea ce au avut-o în cumpenele trecute și/sau bunăstarea celor iubiți. Creștinii îl știu drept “pască și vin”, păgânii drept “prăjituri și cidru/mied”, budișii drept gtor-ma, agricultorii își scot pe masă cele mai gustoase recolte ca să o inspire pe cea ce urmează, evreii țin ospățul Pesah-ului… câte credințe, atâtea practici, însă același sentiment.

Pentru noi, Cakes & Ale este un moment. Momentul în care suntem recunoscători pentru tot ce am recoltat și urmează să semănăm în continuare; momentul când ne așezăm confortabil după o zi de muncă pe canapea cu băutura favorită, combinația perfectă de lichid și bază pentru țigara noastră electronică, și zâmbim satisfăcuți de o zi bună, sau ne uităm cu speranță în puterea de a rezolva problemele. Terapia noastră, mândria noastră.

Am fost inspirați de toate acestea și am vrut să împărtășim sentimentul perfecționând 4 rețete de arome, destinate vapatului, ce sperăm să vă introducă în poveste, să inspire mai departe, sau pur și simplu, să vă îmbie papilele gustative alături de băutura și muzica favorită în momentele de reflecție – 3 ingrediente pentru alchimia sufletului.

Acestea încearcă să aducă cât mai aproape experiența celor povestite, oriunde alegeți să le experimentați și reprezintă prima intrare dintr-un lung șir de rețete asemeni.

Așezați-vă în scaunul preferat și haideți să trecem prin ele.

Vetiti Fructus

aka. „Fructul Interzis (Prăjitură)

Rețeta conține urme de zahăr.

Acest mix redă savoarea unei prăjituri bazate pe relația de succes dintre măr și scorțișoară fără să exagereze tăria scorțișoarei sau aciditatea mărului din compoziție.

O savoare apropiată unui cidru tomnatic, transformă o bază nearomată în experiența fructului interzis alături de dulceața vaniliei cu accente de căpșuni ce va face dificilă orice încercare de a rezista tentației.

10% de aromă ce o să te trimită în mijlocul naturii și o să te lase confuz. Ce-ai făcut shau? Cum ai ajuns acolo?

Cu ce se mixează perfect? Noi o vapăm la o bere neagră cu prietenii sau la un cidru natural cu fetele, dar poți alege orice băutură parfumată sau aromă ce face contrast dulceții de vanilie.

Rețetă

  • Apple (Double) | FW 1,5ml (2,79 Lei)
  • Cake (Yellow) | FW2ml (3,72 Lei)
  • Cinnamon Danish Swirl | CAP1,5ml (1,59 Lei)
  • DX Vanilla Cupcake | TPA/TFA 1ml (0,79 Lei)
  • Fuji Apple | FA3ml (5,10 Lei)
  • Strawberry (Ripe) | TPA/TFA1ml (0,79 Lei)

Cost DIY: 14,82 Lei per. shot

Pentru 10% concentrație aromă (10ml) în 100ml lichid final de raport 70/30 VPG cu 0mg nicotină, 7 zile macerare.

Secretum Avia

aka. „Secretul Bunicii (Plăcintă)

Rețeta conține Acetoin.

Poate că nu toți avem bunici la țară care să ne fi transformat copilăria într-o colecție de amintiri în natură, dar bag mâna în foc că toți am simțit mirosul unei bucătării ticsite de faină, oale și ea… plăcinta bunicii.

O nebunie de dovleac și condimente ce or să te facă să îți aduci aminte de o perioadă mai simplă, mai relaxată. Nimic complicat aici – nici nu trebuie, însă atunci când adăugam stropul de Butterscoth, bucătăria se transformă într-o reuniune de familie.

Cu ce-l clătești? Vodka. Mmm… pад тебя видеть.

Rețetă

  • Boston Creampie | CAP 1,15ml (1,22 Lei)
  • Butterscotch | FW0,5ml (0,93 Lei)
  • Graham Cracker | CAP2ml (2,13 Lei)
  • Pumpkin | TPA/TFA 3ml (3,19 Lei)

Cost DIY: 7,49 Lei per. shot

Pentru 6,65% concentrație aromă (6,65ml) în 100ml lichid final de raport 70/30 VPG cu 0mg nicotină, 4 zile macerare.

Ursa Crustum

aka. „Prăjitura Ursului (Muffin)

Rețeta conține Acetyl Propionyl.

Dacă în Constanța am avea urși în loc de pescăruși, am aspira blana din dormitor zilnic vapând acest muffin plin de fructele pădurii.

Plin am zis? Heh, 50% de afine complementate de vanilie într-un shot de 14.8% concentrație finală de aromă. Whaaat?

Un mix fresh, dulce-amărui, ce-mi aduce aminte de plimbările de primăvară prin pădure și-mi lasă gura apă dupa o băutură într-un pahar înghețat.

Ce băutură? Apă cu lămaie? Poate un gin. Ceva tonic sigur.

Rețetă

  • Blueberry | INW 5ml (6,65 Lei)
  • Cake Batter | CAP1,5ml (1,59 Lei)
  • Hazelnut | CAP1,25ml (1,33 Lei)
  • Maringue | FA 0,8ml (1,36 Lei)
  • Sugar Cookie | CAP2,25ml (2,39 Lei)
  • Vanilla Cupcake | CAP3,5ml (3,72 Lei)
  • Vanilla Swirl | TPA/TFA0,5ml (0,39 Lei)

Cost DIY: 17,46 Lei per. shot

Pentru 14.8% concentrație aromă (14.8ml) în 100ml lichid final de raport 70/30 VPG cu 0mg nicotină, 4 zile macerare.

Exoticis Somnium

aka. „Viziune Exotică (Cracker)

Rețeta conține Acetoin și Vitamina E.

Ceva mai exclusivist, mai scump, dar extraordinar de merituos. Ceva special ce mixezi astăzi și ții secret toată viața.

Un biscuite ce o să-ți lase bucățele de cocos între dinți. Bine, poate că nu, dar sigur aroma de cocos ce iese la suprafață printre baze de alune, nuci și accentele dulci de vanilie și zahar parfumat o să schimbe decorul din jur într-o petrecere lângă piscină… Bora Bora, poate?

Cremos, extrem de aromat și foarte greu de preparat.

Un strop de lămâie cât să balanseze totul și apoi? ROM! Cu cât mai vechi, cu atât mai aproape de Piña Colada; cu cât mai subțire, cu atât mai aproape de Cojito.

O demență completă pentru fiecare papilă gustativă, chit că ești nebună cu fetele, chit ca tocmai ce ai mutat un container cu baieții. (ce?)

Rețetă

  • Bavarian Cream | TPA/TFA 2,50ml (1,99 Lei)
  • Coconut Candy | TPA/TFA 3,50ml (2,79 Lei)
  • Cream Fresh | FA 1,25ml (2,12 Lei)
  • DX Graham Cracker | TPA/TFA0,75ml (0,59 Lei)
  • DX Vanilla Custard | TPA/TFA1ml (0,79 Lei)
  • Lemon Lime | TPA/TFA 0,15ml (0,11 Lei)
  • Marzipan | FA 0,8ml (1,36 Lei)
  • Toasted Almond | TPA/TFA 0,8ml (0,63 Lei)
  • Vanilla Swirl | TPA/TFA3ml (2,39 Lei)

Cost DIY: 12,83 Lei per. shot

Pentru 13.75% concentrație aromă (13.75ml) în 100ml lichid final de raport 70/30 VPG cu 0mg nicotină, 5 zile macerare.

Glosar și Recomandări

  • Este posibilă aproximarea de 30 picături per. mililitru deoarece toate aromele prezentate sunt bazate pe PG, cu densitatea apropiată apei.
  • Țineți în apropiere un pahar de alcool etilic pentru a curăța instrumentele între picurări pentru a nu contamina aromele din sticluțe.
  • Evitați contactul cu ochii, iar pentru acuratețea aromei, încercați să mirosiți cât mai rar combinațiile.

*Toate prețurile au fost calculate pe baza ofertei Chefs Flavours (UK) prin transformare GBP/RON și calcul la mililitru/100, la data redactării.

Curiozități, idei, pasiune?

Alătură-te comunității noastre Discord

Un chatroom liber ne-exclusiv pentru pasionații de vaping, artizanal și ocult, unde poți învăța de la oameni. Descoperă ce e nou în domeniile favorite și socializează cu membrii cu aceleași interese direct din browser.